Radu Mazăre susține că nu este interesat de „țigăneala de partid”

Radu Mazăre susține că nu este interesat de țigăneala de partid

Întrebat de jurnaliști, vineri, ce părere are despre scandalul PSD din ultimele zile și despre unele afirmații ale unor social-democrați care îl vizau în mod direct, Radu Mazăre a răspuns: „Nu mă interesează ce zice ăla, nici ce zice celălalt, nici țigăneală de partid. Am altă treabă acum. Restul nu comentez”.

Mazăre a recunoscut că în prezent pentru el este mai important proiectul legat de pagina de Facebook a Primăriei Constanța, de care se ocupă în mod direct și pe care dorește să o lanseze săptămâna viitoare decât ceea ce se întâmplă în PSD.

Deputatul PSD Sebastian Ghiță afirmă, într-o declarație dată publicității joi, după ședința conducerii PSD, că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă și că ar trebui și ca toți cei cu probleme să fie suspendați din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova au fost excluși din PSD, în urma ședinței de joi a Comitetului Executiv Național al partidului.

Ulterior, într-o emisiune televizată, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a susținut că „Victor Ponta trebuie să plece acasă” și că nu se va opri până nu face „un grup parlamentar” să schimbe actualul guvern.

„N-am să mă opresc până n-am să fac un grup parlamentar să schimb acest guvern incompetent. Victor Ponta trebuie să plece acasă. (…) Am să mă ocup și am să fac toate demersurile până când acest om va pleca și din fruntea Guvernului și din PSD”, a susținut el.

Vineri, senatorul Mircea Geoană a renunțat, în urma excluderii din PSD, la funcția de Înalt reprezentant al primului-ministru, arătând că a fost o funcție în mare măsură formală, pe care a acceptat-o „din dorința de a da un pic de credibilitate” acțiunii Guvernului. El a adăugat că nu va contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, dar că guvernarea PSD nu va mai dura, arătând că există un dicton vechi potrivit căruia „câștigătorul ia totul”.

Geoană a mai spus că face apel la „pesediștii adevărați să-și ia partidul înapoi” și să-și aleagă o altă conducere, nu „frăția banului Ponta-Ghiță-Dragnea”, arătând că, în caz contrar, va gândi o platformă a unei stângi moderne, autentice și democrate.

Tot vineri, deputatul Sebastian Ghiță a anunțat că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuție cu liderul formațiunii, Victor Ponta.

„Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuție serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declarațiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am inițiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înțeles punctul său de vedere și am hotărât să demisionez din PSD!”, a afirmat Sebastian Ghiță, într-o declarație de presă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...